Trains suck. They must. O fac intenţionat. Le place atenţia. No one likes them. People call them “walking toilets”. Atenţia mea. Doar eu vorbesc cu ele. I’m their only friend. And they’re my only friends. Când trenurile visează, îmi povestesc. De obicei se visează zburând cu avionul sau mergând în vacanţă să vadă piramidele. Their worst nightmare is when they dream of not being able to pass into the third grade. Such a shame. Nici până azi, trenurile nu au învăţat tabla înmulţirii. Dacă nu aş fi încercat să-l învăţ pe unu’ poate că încă aş mai crede în potenţialul lor, dar adevărul e că mai bine foloseam timpul ăla pentru a dresa o veveriţă. Even small kitties know that trains are stupid. This one time, I had to take a kitty with me on a train and when the train came she started climbing me and yelling “Nooooo, please don’t make me ride with that stupid train!”. Trenul s-a simţit foarte prost. Totuşi, unele trenuri sunt mai umane decât unii oameni. They have feelings. You can see a train is happy when he sees a dear or a bunny hopping on the plain. De asemenea, trenurile plâng când nu le las să se joace “Grand Theft Railway”. Şi când se duc la mall îşi fac poze cu fântâna arteziană. If it doesn’t rain. If it does rain, they dance like indians around the train station. Previzibile şi spontane în acelaşi timp. Îmi place asta la ele. Trains are fun.